Tentații pe fond de criză.
O reflecție la ispitirea Mântuitorului (3)
, 10/04/2020

Potrivit relatării evanghelistului Luca, a treia scenă a ispitirii Mântuitorului se desfășoară în Ierusalim, pe acoperișul Templului (Lc 4.9-12). Propunerea ispititorului a fost ca Isus să se arunce în gol, pentru că Dumnezeu promisese în Psalmul 91.12 acordarea unei protecții speciale aleșilor lui. Refuzul lui Hristos, la fel ca în scenele anterioare, constă tot într-un citat biblic: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!” (Deut 6.16). Ispitirea lui Dumnezeu este încercarea omului de a-l determina pe Dumnezeu să acționeze în favoarea sa, folosind ca instrument de constrângere o promisiune divină. Este încercarea de a-l manipula pe Dumnezeu. Este așteptarea nesăbuită a făpturii create ca făgăduința Creatorului să funcționeze mecanic, chiar și atunci când voința suverană a acestuia este nesocotită. Uneori, capitularea în fața acestei tentații ia chipul grotesc al escrocheriei spirituale. „Dacă Dumnezeu m-ar iubi așa cum pretinde în Sfânta Carte, mi-ar îndeplini cutare dorință.” Acest derapaj spiritual se produce atunci când încercăm să ne prevalăm de promisiunea divină disociind-o de porunca divină privitoare la conjunctura în care ne găsim. Așa cum observăm, însă, în răspunsul Mântuitorului, promisiunea trebuie interpretată în conjuncție cu porunca. Numai în aceste condiții revendicarea făgăduinței este legitimă, deoarece menirea ei fundamentală este aceea de a valida experiențial supunerea față de Dumnezeu. Atunci când acționăm în perimetrul descris de principiile sale, Dumnezeu își împlinește promisiunea pentru a ne oferi dovada incontestabilă a credincioșiei sale. Poporul Israel este păzit de a zecea urgie, doar dacă unge ușorii ușilor cu sângele mielului Pascal (Exod 12). Petru poate păși pe apele învolburate doar dacă îi poruncește Isus să o facă (Mt 14.28-29), nu dacă se repede peste bord cu zelul fanaticului religios.
Psihologul american David Kessler, cercetător de vârf al suferinței umane lăuntrice, a identificat 5 stadii ale gestionării durerii psiho-emoționale: negarea („Pe mine n-o să mă afecteze”), frustrarea („De ce viața nu mai este cum a fost?”), negocierea („Dacă respect regulile, totul va fi bine”), supărarea („Nu știu cum o voi scoate la capăt”) și acceptarea („Asta e realitatatea, trebuie să găsesc soluții”). Într-un interviu acordat celor de la Harvard Bussiness Review, Kessler vorbește despre un al șaselea stadiu, care va face obiectul următoarei lui cărți: înțelegerea semnificației. Sau, pentru a suna tot ca un verb substantivizat, s-o numim „interpretarea”. Cu ce ne putem alege din această experiență? Dincolo de tot amarul pe care ni l-a cauzat, care sunt beneficiile acestei pandemii? Ce învățăminte se decantează din acest episod al existenței noastre? Cred că în condițiile actuale, a-l ispiti pe Dumnezeu înseamnă, printre altele, a invoca ajutorul divin pentru criza clipei, fără să-ți iei răgazul recuperator al reflecției și înțelegerii.
Pastor Conf. Univ. Dr. Ciprian Terinte