Chemarea lui David (1 Samuel 16)

, 09/05/2020

Ceea ce faci acum, fă-o în continuare; dar începând de acum, caută să-L implici pe Dumnezeu cât poți de mult. Fie că ‘paști oile tatălui tău’, fie că ai o slujbă mai importantă, doar fă-o cu credincioșie și cu teamă de Dumnezeu.

Poate că nu vei avea lei sau urși care să-ți atace turma de oi, precum lui David. Nici nu trebuie. Astea au fost provocările lui, în contextul în care era în acel moment. Dar poate că leii și urșii, pentru tine, sunt provocările pe care le întâmpini tu, în acest moment, în slujba pe care o ai de făcut. Poate sunt acele provocări prin care cel rău caută să-ți știrbească integritatea și să te compromită; pe acelea tratează-le precum David: încrede-te în Dumnezeu și nu le accepta ca pe un dat!

Nu accepta să te resemnezi cu gândul că ai pierdut doar o oaie, dar ți-au mai rămas destule! Ce te face să crezi că dacă te resemnezi la prima, nu te vei resemna și la următoarea? Nu accepta, sub nicio formă, să rămâi pasiv când oaia îți este în pericol! Luptă-te cu compromisul! Apără-ți integritatea, chiar dacă e vorba doar de o singură oaie, poate; un singur obicei bun!

Mai mult decât oaia pe care o vei recâștiga, vei dobândi un obicei. Vei dobândi o nouă atitudine. Vei începe să înveți să lupți. Și dacă înveți acum să lupți pentru o singură oaie, vei ști, cu siguranță, mai târziu, să lupți pentru întreaga turmă. Vei deveni astfel, apt pentru chemarea ulterioară a lui Dumnezeu. Nu renunța la nicio oaie! Rămâi integru și fără compromis!

Și cine știe dacă nu, abia după toate acestea, Dumnezeu îți va deschide și ușa și drumul înspre chemarea Lui. Dar pentru asta vei avea nevoie să fii pregătit să pui în slujbă abilitățile, învățămintele și atitudinile pe care le-ai dobândit până în acel moment. Dacă nu ești acum vigilent să înțelegi ce vrea Dumnezeu să te învețe prin experiențele din acest moment, ce vei putea pune în slujba Lui, atunci când te va chema? Va mai exista oare vreo chemare pentru un om nepregătit?

Dar ce mai vedem, mai departe, în experiența chemării lui?
  • Când Dumnezeu îți va deschide ulterior ușa și drumul ca să pașești în chemarea Lui, te vei potrivi de minune în locul în care vei merge; ceea ce ai învațat până în acel moment, va fi exact nevoia locului în care te trimite. (v.16). Prin urmare, pe lângă oaia la care nu trebuie sa renunți, nu renunța să cânți nici la harpă! Și păstrează în minte că, până să-i cânte împăratului, David a cântat întâi oilor. Așadar, continuă să o faci și fă-o bine. (v.17)
  • Când Dumnezeu îți va deschide o ușa și un nou drum pe care să pășești, va ști unde să te găsească și cum să te cheme! Nu noi ar trebui să ne preocupăm de asta. Va veni Dumnezeu chiar și până la oi pentru tine, când va ști că ceea ce a semănat în tine, a găsit pământ bun și e gata să încolțească. (v.11)
  • Când Dumnezeu îți va deschide o ușa și un nou drum pe care să pășești, va ști să iți facă și trecere înaintea oamenilor și, mai mult decăt atât, vor veni și alte oportunități pentru care, aparent, nu ai fost pregătit. (v. 21) Dar pentru toate astea, va trebui, cu credincioșie, să continui să faci ceea ce ai învățat până atunci: să te încrezi în Dumnezeu, să slujești cât mai bine și să rămâi integru!
Doamne, ajută!