Ce-L onorează și-L cinstește mai mult pe Dumnezeu?

Nistor David, 22 aprilie 2020

Am vrut să aflu care e atitudinea cea mai potrivită în fața examenelor. Și deseori m-am întrebat care este abordarea care-L glorifică cel mai mult pe Dumnezeu în fața examenelor pe care le întâmpinăm, tocmai pentru că nu vreau să îmi asum, în nesăbuința mea, cinstea pe care Dumnezeu ar merita-o în urma reușitelor de la examen. Mai mult, am întâmpinat diferite abordări care aparent par bune, chiar foarte bune. Dar acum îmi par defectuoase.

Există tentația de a spune ca Îi poți da Domnului cinstea cea mai mare atunci când în fata unui examen pentru care nu ai fost pregătit, El, în bunatatea Lui, ți-a dat o reușită frumoasă. Nu contest.

Dar dacă examenul a fost anunțat din timp? Dar dacă timpul destinat pregătirii l-ai risipit? Sa fie oare nepregătirea ta lucrul care-L glorifică pe Dumnezeu cel mai mult? Cred totuși că la o privire mai atentă, am putea ajunge la câteva concluzii mai potrivite asupra abordării.

Și ca să înțelegem care e atitidinea cea mai potrivită în fața examenelor, ar trebui întâi să conștientizăm cele 2 tipuri fundamentale de examene: anunțate și neanunțate. Mă voi referi întâi la cele anunțate.
  1. În cazul examenelor anunțate, ce-L poate glorifica mai mult pe Dumnezeu?
    • Repet, să fie oare nepregătirea mea despre care eu cred că Îi oferă lui Dumnezeu șansa de a face o minune pentru mine ca să-L vadă oamenii pe Dumnezeu în viața mea? Mă-ndoiesc.
    • Dacă știm că tot ce trebuie să facem, trebuie să facem din toată inima ca pentru Domnul (Coloseni 3:23) cum ar putea fi posibil ca nepregătirea mea în fața unui examen anunțat să-L cinstească pe Dumnezeu? Spune Biblia în Proverbe 21:31 – „Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruința este a Domnului.”
    Cu alte cuvinte, în cazul de față, când deja facem diferența între tipurile de examene și ne aflăm în fața unui examen anunțat, ce ar putea să Îl cinstească pe Dumnezeu mai mult decât pregătirea disciplinată și asiduă a celor ce poartă Numele Lui pentru reușita la examen, dar păstrând clar în minte și în inimă înțelepciunea încrederii în Dumnezeu, dincolo de pregătire?

    Mai mult decât atât, psalmistul, în Psalmul 33, adaugă următoarele: „Nu mărimea oștirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăvește pe viteaz; calul nu poate da chezășia biruinței și toată vlaga lui nu dă izbăvirea.” În altă ordine de idei, aleg să Îl glorific pe Dumnezeu prin abordarea potrivită, când îmi asum datoria ce revine din rolul pe care mi l-am asumat de copil al lui Dumnezeu, de a mă pregăti cât pot de bine pentru examenul anunțat, dar înțelegând dincolo de asta, că pregătirea mea nu poate da chezășia biruinței. Astfel, în smerenie, aleg ca încrederea mea să nu se bazeze pe pregătirea mea (deși foarte bună), ci pe Dumnezeu. Iar tot cu pregătirea foarte bună, aleg să recunosc că reușita de care am nevoie, depinde tot de Dumnezeu și de ajutorul Lui. Din nou, cu tot cu pregătirea mea foarte bună, aleg să nu mă bizui pe ea și pe înțelepciunea mea, ci să mă încred în Domnul din toată inima (Proverbe 3:5).

    Ce poate fi mai onorabil decât un om foarte bine pregătit pentru examenul ce-i stă înainte și care are totuși puterea să-și pună încrederea tot în Dumnezeu?
    (Cu siguranță că din varii motive, există și excepții care să motiveze pe bună dreptate lipsa pregătirii din fața examenelor anunțate, dar nu despre excepții am căutat să vorbesc.)
  2. Urmează abordarea pentru examenele neanunțate. Aparent, abia aici am putea spune că fiind în fața unui examen neanunțat, Îl putem glorifica pe Dumnezeu dacă intervine în favoarea noastră, prin reușita noastră. Foarte adevărat.
    • Dar dacă examenul neanunțat este din materie deja predată? Mă poate scuti de asumarea datoriei de a mă pregăti, faptul că examenul este neanunțat, dar totuși din materie deja predată? Ma-ndoiesc din nou.
    • Câte sunt lucrurile prin care Dumnezeu ne vorbește până să trecem prin încercare și totuși de atât de multe ori parcă tot neanunțat pare examenul? Și de câte ori am așteptat minunea lui Dumnezeu, chiar în mijlocul încercării și totuși nu a venit? Și nu am fost ulterior dezamăgiți de Dumnezeu? Și totuși spuneam că dacă va veni, cu siguranță Dumnezeu va fi proslăvit prin asta. Dar nu a venit. De ce nu a intervenit Dumnezeu? Oare nu vrea El să fie proslăvit în viața noastră?
    • Adevărul este că nu știm întotdeauna motivele ce fundamentează alegerea lui Dumnezeu de a interveni în mod supranatural în viața noastră sau nu. Însă cred că dacă Îl cunoaștem, ne vom încrede în El și în timpul Lui.
    • Dar dincolo de asta, ceea ce tind să cred este că avem datoria să ne asigurăm că minunea de dorit a lui Dumnezeu, nu o facem să fie un substituent al ignoranței noastre, al lenei noastre, al neglijenței și al nonșalanței cu care tratăm lecțiile predate dinaintea examenului neanunțat.
    • Cum aș putea să am pretenția ca Dumnezeu să intervină în chip supranatural în examenul meu neanunțat, dacă eu, elevul Lui, I-am neglijat lecția în parcursul predării? Cum? Și apoi tot eu să fiu dezamăgit de Dumnezeu?
    • Ce aș mai învața din încercarea prin care trec dacă minunea Lui Dumnezeu are loc în contextul nepregătirii mele pe fondul neglijenței sau poate al ignoranței? Nu ne-ar putea încuraja astfel și data viitoare să procedăm la fel? S-ar vedea cu adevărat slava lui Dumnezeu printr-o intervenție într-un asemena context?
    • Ce vreau să spun de fapt, cred că minunea lui Dumnezeu și intervenția Lui într-un examen neanunțat este cu adevărat glorificatoare pentru El atunci când suntem cu totul la limita soluțiilor și puterilor noastre; atunci când cuptorul este încins poate de șapte ori mai mult și noi, pe fondul asumării lecției integrității și a credincioșiei pentru Dumnezeu, suntem împinși în el, fară echipament de protecție; sau poate atunci când tot pe fondul acestor lecții învățate, să fim aruncați în groapa cu lei, fară să fim dresori; sau poate atunci când ajungem să fim expuși în fața unui Goliat care aruncă ocară asupra Dumnezeului nostru și ne asumăm lupta de a ridica această ocară, tocmai pentru că am învățat că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Exemplele pot continua.
◇ Dincolo de toate, soluția pe care o văd că ar putea fi premergătoare intervenției glorificatoare și autentice a Lui Dumnezeu este recapitularea zilnică a lecțiilor predate. Astfel, în fața examenului neanuțat nu vom mai fi la fel de nepregătiți. Și cum ar mai putea fi Dumnezeu slăvit prin minuni în viața noastră și prin intervenții providențiale, dacă noi ne pregătim atât de mult?

De fapt, cred că abia acum Îi vom putea permite Învățatorului să intervină în timpul examenului neanunțat, în mod supranatural și glorificator, pentru că noi ne-am pregătit și am invățat foarte mult, și totuși, din cauza naturii noastre umane, am ajuns atât de repede la limita puterilor noastre; știm de acum cu tărie că numai El mai poate completa de aici.