Tentații pe fond de criză.
O reflecție la ispitirea Mântuitorului (2)

Terinte Ciprian, 3 aprilie 2020

Pe unii dintre noi ne-a străbătut, poate, un fior de bucurie atunci când am auzit că în zilele acestea plenul Camerei Deputaților dezbate o inițiativă legislativă care prevede amânarea achitării ratelor la bănci, a chiriilor, a utilităţilor, a serviciilor de telecomunicație şi plafonarea preţurilor la alimente şi medicamente. Întunecata faimă a formațiunilor politice care au propus pachetul legislativ nici n-a mai contat. Totuși, companiile de consultanță și patronatele ne avertizează că un astfel de ajutor temporar poate genera distorsiuni economice și crize de durată. Populismul, care de data asta poate costa mai mult chiar decât criza, traduce în sfera politică o altă tentație care apare pe fond de criză și care se regăsește în evenimentul paradigmatic al ispitirii Mântuitorului. Am numit-o ispita succesului facil.

Conform narațiunii din Evanghelia lui Luca (cap. 4), cea de-a doua scenă din actul ispitirii lui Isus se desfășoară pe un munte înalt, de unde ispititorul îi arată gloria lumii prezente și îi promite că i-o va oferi pe toată, cu o singură condiție: „Dacă te vei închina în fața mea”. Deznodământul lucrării pământești a lui Hristos avea să fie oricum reîmpărtășirea sa de strălucirea gloriei divine în Împărăția lui Dumnezeu. Dar parcursul către acest deznodământ, așa cum fusese rânduit în planul divin, prevedea și episodul inconturnabil al unei groaznice suferințe: angoasa din grădina Ghetsimani, sudoarea amestecată cu sânge, umilințele din timpul arestării, procesul injust, urcușul Golgotei cu crucea sub a cărei povară s-a prăbușit, insultele tuturor celor prezenți – de la scursurile răstignite odată cu el, la elitele societății ierusalimitene – și, în final, execuția înjositoare prin crucificare. Pentru ce toate acestea? Pentru a le oferi tuturor, chiar și brutelor care-l răstigneau, șansa salvării de la chinul etern. Oferta ispititorului pentru Isus era strălucirea gloriei promise, dar fără etapa înfiorătoarei suferințe. „Se poate ajunge în paradisul visat și fără să plătești prețul dezgustător al crucii.” Era ispita succesului facil; ispita de a dobândi recompensa eludând sacrificiul aferent.

Refuzul categoric al lui Hristos este exprimat cu ajutorul unui citat veterotestamentar: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui să-i slujești!” (Deut 6.13). El a refuzat alternativele la calea sacrificială a lui Dumnezeu către glorie. Tradus în limbajul nostru curent, răspunsul victorios al Mântuitorului ar putea fi „Refuz laurii fără luptă. Refuz capitalul de simpatie fără să conduc în interesul public. Refuz gratificațiile fără să fi depus eforturi suplimentare. Refuz diploma pentru care nu am satisfăcut exigențele academice formale. Refuz funcția nevalidată de curriculum, competențe și realizări profesionale.” Și, de ce nu, „Refuz să acumulez capital electoral dacă nu am strategii de guvernare coerente, expertiza profesionistă specifică bunei guvernări, iar rezervele naţionale de urgenţă sunt secătuite.” Lipsiți, însă, de puterea ce izvorăște din cel care a biruit, nu ne rămâne decât… licărirea șireată a succesului facil.

Pastor Conf. Univ. Dr. Ciprian Terinte