Tentații pe fond de criză.
O reflecție la ispitirea Mântuitorului (1)

, 28/03/2020

Experții economiști ne avertizează tot mai frecvent în ultimele zile în privința impactului dur pe care coronacriza îl va avea asupra economiei mondiale. Mușcătura ei viperină începe deja să ne doară. Aproximativ 400 000 de români au contractele de muncă suspendate, iar companiile de consultanță preconizează că numărul lor ar putea ajunge la 1 000 000. Nici locatarii „edenului” de peste Atlantic nu sunt scutiți de îngrijorări: 3,3 milioane de americani și-au depus deja documentația pentru șomaj, iar guvernul SUA a decis să acorde populației un ajutor în valoare de 2 trilioane de dolari. Principalele burse europene au ajuns la cele mai reduse valori din ultimii 7 ani, iar bursa de pe Wall Street înregistrează cea mai gravă cădere din 1987 până în prezent. Să nu mai vorbim de efectele economice devastatoare pe care pandemia le va avea asupra țărilor sărace și a celor în curs de dezvoltare. Către extremitatea opusă Occidentului (încă) prosper se situează Venezuela, unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de petrol, care cunoaște acum o rată a inflației de 9 000%. Având în vedere că perioadele de criză se caracterizează prin scăderea drastică a investițiilor, experții economiști prevăd că ecourile economice ale prezentei crize vor dura chiar zeci de ani.

Aceste noi realități generează o sumedenie inextricabilă de provocări. Spre deosebire de alți locatari ai planetei, care tinde în această perioadă să devină un centru de carantină global, creștinul practicant trebuie să fie conștient și de realitățile spirituale ce se manifestă mai pregnant în astfel de etape. Însuși Duhul Sfânt, cu care persoana divino-umană a Mântuitorului era în deplină comuniune, l-a purtat pe Acesta din urmă către etapa pregătitoare a ispitirii. Tentația nu face parte din ecuația unei vieți depravate. Toți sfinții, în frunte cu „Întemeietorul și Desăvârșitorul” credinței lor, au parte de cuptoarele ei încinse. S-ar putea spune chiar că ispita este o componentă constitutivă a procesului formativ prin care devenim tot mai adecvați pentru săvârșirea lucrărilor lui Dumnezeu. Dar ispitirea arhetipală a lui Hristos survine pe fondul unei crize. Conform relatărilor inspirate ale lui Matei și Luca (din capitolul 4 al fiecăreia dintre evangheliile lor), Isus postise timp de 40 de zile și tocmai când a flămânzit s-a ivit și ispititorul. În primă fază, i-a propus Domnului să prefacă pietrele în pâini. Refuzul lui Isus are un temei scriptural, din care înțelegem și natura acestei tentații: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” În contextul ei din Deuteronom 8, spusa dumnezeiască enunță adevărul potrivit căruia omul nu subzistă prin propriile-i mijloace, ci prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cuvântul ce iese din gura Creatorului nu are aici sensul de hrană duhovnicească, ci de decizie sau declarație divină favorabilă omului. Avem ce ne trebuie PENTRU CĂ Dumnezeu decide astfel și ATUNCI CÂND El decide în acest sens. Așadar, în primă fază ispititorul îi propune lui Isus să-și folosească prerogativele în mod independent de voința Tatălui, iar Isus îi răspunde: „Nicidecum! Oricât de legitimă ar fi nevoia, refuz să mi-o împlinesc pe căi străine de voia divină”. Cum i-am putea răspunde noi, astăzi, aceluiași ispititor? „Oricâtă plăcere mi-ar face să ies din casă, refuz să nesocotesc autoritatea Creatorului meu, punându-mi în pericol familia și semenii!” Sau: „Oricât de acută va deveni criza economică, refuz să-mi ofer un grad superior de confort făcând afaceri oneroase.” „Oricât de necesară mi-ar fi, pentru reputație și remunerație, avansarea profesională, refuz să plagiez/falsific/uneltesc pentru a o dobândi.”

Oricât de legitimă ar fi nevoia generată de criză, ea nu trebuie împlinită decât pe căile circumscrise voii divine, revelată în Sfintele Scripturi. Scopul nu scuză mijloacele!

Pastor Conf. Univ. Dr. Ciprian Terinte