Meditație la Marcu 16:1-8
Să nu-l mai căutăm pe Hristos acolo unde ni l-au pus alții!

, 21/03/2020

Pentru cei mineralizați deja în necredința lor, turbulențele vieții nu reprezintă decât argumente suplimentare pentru alegerea lor de a persista în această stare. Dar nu la aceștia aș dori să mă refer în rândurile de mai jos. Afectați de derive existențiale sunt și cei care cred și sunt angajați într-un parcurs spiritual al cunoașterii lui Dumnezeu. Însă atât ei, cât și cei care îi cunosc, se așteaptă în mod eronat ca iubirea fățișă pentru Hristos să armeze sufletul credinciosului cu certitudini de beton, care să-i scutească pentru totdeauna de ambiguități. Creștinul veritabil, gândesc unii, nu are perplexități, nu e istovit de aporie, nu are atitudini pendulare. El înaintează mecanic și fără nicio tresărire metafizică spre țelul unic și imuabil al existenței sale monotone. Unii dintre exponenții acestei opinii își trâmbițează în zilele acestea neînfricarea neroadă în fața riscului îmbolnăvirii și, folosind o sofistică dizgrațioasă de profeți falși, îi acuză pe ceilalți de atitudine subalternă față de figurile antihristice ale lumii prezente.

În narațiunea evanghelistului Marcu privitoare la învierea Mântuitorului se spune că femeile slujitoare s-au grăbit să îmbălsămeze trupul Mântuitorulu chiar în zorii zilei dintâi, adică imediat ce le-a fost îngăduit de rânduiala Legii mozaice privitoare la respectarea Sabatului. Cunoștința faptului că intrarea în mormânt era blocată de o piatră a cărei greutate le exceda puterea fizică nu le-a oprit din drum. Credincioșia dovedită în demersul căutării lui Hristos este recompensată de Dumnezeu, ca în multe alte episoade biblice, prin înlăturarea obstacolului insurmontabil. Atenție, însă! Paradigma biblică prevede îndepărtarea doar a obstacolelor aflate în calea cunoașterii lui Hristos, nu și a celor din calea către țeluri meschine. La intrarea lor în mormânt, descoperă cu totul altceva decât se așteptau. Hristos nu este acolo. Și de data aceasta, descoperirea tainei divine trezește trăiri contrastante. Pe de o parte, este trist să nu-l găsești pe Hristos, după ce tot drumul te-ai gândit cu ardoare la momentul în care îl vei vedea. Pe de altă parte, sufletul îți este inundat de bucuria veștii mesagerului divin: Nu este aici, pentru că A ÎNVIAT! Mântuitorul le spusese clar discipolilor unde aveau să-l întâlnească după înviere – în Galileea. Dar femeile, chiar credincioase Domnului lor și cu toată iubirea ferventă ce i-o purtau, îl căutau în locul greșit. „Iată locul unde Îl puseseră”, le spune îngerul. De ce, oare, în zilele acestea neguroase pentru toată omenirea, nu-l vedem pe Hristosul înviat, care deține toată autoritatea „în cer și pe pământ” (Mat 28.18)? Pentru că îl căutăm acolo unde ni l-au pus alții. În cazul unora pe Hristos l-a ascuns chiar Biserica, în hățișul impenetrabil al tradițiilor, mijlocitorilor și ritualurilor; pentru alții, pe Hristos l-au pus în mormânt creștinii legaliști, prin amestecul dezgustător de fanatism religios și ipocrizie pe care li l-au servit în anii formării lor spirituale; în cazul altora, Hristos a fost pus în mormânt de profesori iluștri, care i-au convins că Biserica este o comunitate retrogradă, iar Hristos nu merită alt loc în lumea noastră decât mormântul; pentru alții, figuri și foruri ecleziastice l-au băgat pe Hristos în mormânt… și acolo l-au lăsat; există și cazuri în care Hristos a intrat în mormânt odată cu persoane dragi.

Cu toate acestea, orice criză sau răscruce existențială este oportunitatea lui Hristos de a ni se descoperi și oportunitatea noastră de a descoperi un Hristos viu și atotputernic, chiar dacă mormântul în care speram să-l găsim este gol. Să nu-l mai căutăm pe Hristos acolo unde ni l-au pus alții! Nu-l vom găsi niciodată pe Hristos în mormântul în care lumea l-a pus. În mod ironic, gura mormântului pe care societatea i l-a săpat lui Hristos se deschide acum hulpav pentru a-i devora tocmai pe fiii ei. Avem ocazia în aceste zile ca, prin rugăciune și lectură biblică, să urcăm în chip tainic pe muntele întâlnirii cu Hristosul înviat.

Pastor Conf. Univ. Dr. Ciprian Terinte